Moartea la Tomis

Moartea la Tomis Carte distinsa cu Premiul National pentru Roman Bergamo Urmind procedeul evocarii unei figuri istorice prin intermediul unui asa zis jurnal al protagonistului precum in precedentul roman Jurna

  • Title: Moartea la Tomis
  • Author: Marin Mincu
  • ISBN: 9734601164
  • Page: 267
  • Format: Paperback
  • Carte distinsa cu Premiul National pentru Roman Bergamo, 1998.Urmind procedeul evocarii unei figuri istorice prin intermediul unui asa zis jurnal al protagonistului, precum in precedentul roman, Jurnalul lui Dracula, Marin Mincu ni l infatiseaza aici pe poetul Ovidiu, exilat la Tomis Rod al unor lecturi critice a operelor lui Ovidiu, romanul este o fictiune impresionantCarte distinsa cu Premiul National pentru Roman Bergamo, 1998.Urmind procedeul evocarii unei figuri istorice prin intermediul unui asa zis jurnal al protagonistului, precum in precedentul roman, Jurnalul lui Dracula, Marin Mincu ni l infatiseaza aici pe poetul Ovidiu, exilat la Tomis Rod al unor lecturi critice a operelor lui Ovidiu, romanul este o fictiune impresionanta, o viata posibila a poetului, din care nu lipsesc conflictele interioare, drama exilului si, nu in ultimul rind, relatia cu o femeie, Aia, preoteasa a zeului Zamolxis, care ii ofera poetului o cale spre regasirea de sine Aceasta carte a lui Marin Mincu pe care nu pot decide daca s o numesc roman sau biografie transformata in mit ne restituie un Ovidiu necunoscut, aflat intr un loc pierdut undeva, de care multi au luat cunostinta doar pentru ca Ovidiu il ura Mi s a intimplat sa citesc manuscrisul lui Mincu exact in locurile despre care vorbeste, pe malul Marii Negre, unde toti isi mai amintesc cu mindrie si afectiune de un om care n ar fi vrut sa traiasca printre ei M am simtit atras deopotriva atit de elegia poetului disperat, cit si de epopeea getilor care l au iubit Si chiar daca Ovidiu n ar fi existat niciodata, aceasta carte a lui Mincu m ar fermeca in aceeasi masura Umberto Eco

    One thought on “Moartea la Tomis”

    1. Congerie di riflessioni irrelate sulla vita e sulla morte. Di quest’ultima, con la scusa dei culti misterici dei geti, è anche offerta un’immagine ideologicamente ambigua, tra l’estetizzante e il sacrificale. Un paio di esempi: «credo che l’agonia sia il momento più vitale concesso agli esseri viventi. Quelle stille di vita che combattono fieramente per annientare la morte hanno una determinazione, una forza e uno slancio che mai, prima di allora, la vita aveva avuto occasione di most [...]

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *